Manastirea Neamt

     Asezata intr-o poiana larg deschisa de pe valea raului Nemtisor si inconjurata de culmile impadurite ale satului Manastirea Neamt, monumentul reprezinta cel mai mare şi mai vechi aşezământ monahal din Moldova. Manastirea Neamtului atesta o neîntreruptă activitate pusă în slujba neamului şi a credinţei strămoşilor, întreaga sa existenţă conferindu-i aură de legendă, secole de viaţă spirituală ce înnobilează existenta noastră pe aceste meleaguri binecuvântate, sfinţite de sangele martirilor generatiilor trecute. In privinta atestarii documentare, izvoarele istorice nu contin cu exactitate timpul si imprejurarile in care aceasta a luat fiinta, totusi inscriptia de pe un clopot topit la arderea Manastirii Neamtului in anul 1862 confirma existenta manastirii la sfarsitul sec. al XIV-lea.

     In legendele locale se mentioneaza de niste calugari care au venit de prin partile Dunarii si ar fi intemeiat un schit cu un secol inaintea manastirii, radicand aici si o biserica din lemn, numita de istorici "Biserica alba"(in general denumirea de Biserica Alba este atribuita bisericilor care nu au fost pictate), pe locul unde astazi este construita biserica "Bogoslovul" din cimitirul manastirii, constructie realizata mult mai tarziu, in anul 1835.

     Din timpul domnitorului Alexandru cel Bun un document aminteste despre manastirea Neamt si anume actul din 7 ianuarie 1407, dat de acel "Vladica Iosif ", ajuns primul mitropolit al Moldovei. Acest act dovedeste ca manastirea Neamt era inzestrata cu doua sate daruite de domnitorul Petru Musat, doua mori, doua vii si multe carti, fapt ce demonstreaza ca manastirea a luat fiinta cu mult inaintea emiterii documentului.

     Prima biserica din piatra a fost zidita de Petru Musat pe locul unde se afla pana nu demult biserica Sf. Gheorghe încorporată în zidul de incintă, iar dupa cutremurul din 1471, ctitoria lui fiind grav afectata, Stefan cel Mare va ridica o noua biserica, alaturi de cea veche, care va fi sfintita cu mare alai dupa victoria de la Codrii Cosminului aceasta fiind si principalul monument istoric şi de arhitectură moldovenească din interiorul mânăstirii.

     Tot acesta intareste privilegiile acordate de domnitorii de dinaintea lui, inzestrand biserica cu un clopot in anul 1485 si cu un panaghiar in anul 1502. Monumentalitatea ansamblului a sporit prin introducerea în construcţie a unor elemente noi si anume pridvorul care este situat în faţa intrării şi sala mormintelor, aceasta din urma fiind amplasata între naos si pronaos.

     Pronaosul are forma dreptunghiulară si ste boltit cu două calote sferice. Naosul, tot dreptunghiular, de dimensiuni mai mari, are doua abside laterale semicirculare în interior şi pentagonale în exterior, baza fiind realizata din patru arce oblice sustinute de alte patru arce mari. Pictura din absida principală, naos şi sala mormintelor aparţin ultimilor ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare, iar cea din pridvor şi pronaos este din timpul domniei lui Petru Rareş.

     În camera mormintelor este îngropat Stefan Voievod, unchiul lui Ştefan cel Mare, iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în anul 1986.Turla se inalta din mijloc, iar nouă contraforturi masive susţin zidurile până la nivelul bolţilor. Faţadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine ca ceramica smalţuită, cărămizi şi discuri diferit colorate cu cea gotica. Discurile smălţuite şi nişele împodobesc şi turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre.

  
Domnitorii care au succedat tronul Moldovei si au vrut sa-si asigure sprijinul bisericii, au inzestrat manastirea cu sate, mosii, paduri, prisaci, vii, iazuri, mori, si multe altele, pe mosiile manastirii prestandu-se munca obligatorie de foarte multi tarani asemeni ca si pe marile domenii boieresti, in felul acesta manastirea a devenind un mare proprietar feudal si a avut un rol semnificativ in viata politica a Moldovei.Datele cu privire la epoca de stralucire a manastirii din sec. XV-XVI sunt foarte lacunare, se crede ca in vremea aceea curtea centrala era imprejmuita cu un zid dotat cu mijloace de aparare si fortificat cu turnuri de aparare in cele patru colturi.

     Intrarea se facea ca si in ziua de astazi pe sub turnul de mijloc, care avea insa o inaltime mai mica la acea vreme, ulterior in sec.XVI-XVII-XVIII-lea manastirea a cunoscut o perioada de stagnare si chiar de regres. În incinta mănăstirii se mai află turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul Teologic Veniamin Costache, precum şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului.

     Impunatoare prin maretia si frumusetea ei, Manastirea Neamtului ramane sa vegheze si peste ani crestinii ortodoxi din intreaga tara.