miercuri, 18 mai 2011

Cetatea Şcheia din Suceava

    Cetatea Şcheia, sau cum mai este intalnita in traditia populara, Cetatea de Apus a Sucevei, a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de catre domnitorul Petru I Muşat la inceputurile centralizarii statului medieval moldovenesc, fiind demantelată la începutul secolului al XV-lea de Alexandru cel Bun din motive greu de elucidat, unul ar  putea fi calitatea terenului de fundare care nu a mai permis sustinerea greutatii, iar alt motiv ar fi cel politic, in aceasta perioada domnitorul fiind in relatii bune cu polonezii, care totusi considerau cetatea drept o amenintare. În prezent Cetatea Şcheia se prezinta sub forma de ruine si este localizata la marginea padurii care desparte orasul Suceava de Itcani, pe un pinten terminal al dealului Septilici, de unde se putea urmari toata valea nordica a Sucevei.

Magura formata pe unul din zidurile cetatii, vedere din est

Platoul cetatii vazut din partea vestica
   
      Cetatea Şcheia a fost construita sub forma unui romb cu o suprafata de 1.450 m², principalul material de constructie fiind bolovanii de carieră nefasonaţi. Bolovanii au fost rostuiti cu un mortar special care avea in compozitie var, nisip si caramida pisata. Laturile sunt aproape paralele si egale cu o lungime interioară de 36 m.

Doua magure, intre ele se poate observa si santul de aparare

O magura si o bucatica din turnul de vest

     Cetatea dispunea la colţuri de patru turnuri exterioare de formă rectangulară, doar unul se mai poate vedea in prezent. Aceste turnuri erau legate între ele prin curtine masive, groase de 2,5–3 m. Deasemeni zidul de pe latura de est era întărit de trei contraforturi foarte puternice, beneficiind si de un val de aparare, fiind partea cea mai vulnerabila a cetatii.

Turnul de vest ruinat, singura parte a cetatii care se mai poate observa in teren

Pe platoul cetatii pe partea vestica

Turnul vestic vazut de pe platou

     La cetate se poate ajunge relative usor, totusi e bine sa consultati mai intai o harta a zonei inainte sa va apucati de drum J. Puteti urma varianta usoara mergand pe strada Mihail Sadoveanu pana ajungeti la capatul ei, apoi mai mergeti 400 de metri pe o carare prin padure. Varianta mai grea si mai palpitanta este sa urmati traseul de la Manastirea Zamca, coborati in padure pe cararea din fata intrarii in manastire si urmati cararea cea mai batatorita pana jungeti la cetate, aveti de mers aproximativ 1 km. In zona nu exista nici un indicator.

Vedere de pe cararea platoului

Movile de pamant amestecate cu piatra si ceramica, ceea ce a fost candva Cetatea Scheia

Un comentariu: