luni, 30 ianuarie 2012

Biserica Sfanta Cruce din Patrauti

     In goana redescoperirii patrimoniului romanesc am realizat si prima mini expeditie din anul acesta, avand vizate cateva obiective de un interes deosebit. Chiar daca gerul e la el acasa, chiar au fost -10 grade ziua si -26 noaptea :), am reusit sa ajung totusi pe vechi meleaguri bucovinene asa cum mi-am propus. Primul obiect in cauza: Biserica Sfanta Cruce din Patrauti. Ca multe dintre obiectivele de o adevarata importanta din Bucovina, si acesta este o ctitorie a marelui nostru domnitor Stefan cel Mare. Locul?, unul cum nu se poate mai prietenos, la poalele unui deal foarte masiv, ce poarta prenumele domnitorului, acoperit de padure si strajuit de un parau care te duce cu gandul la trecutul glorios : Patrauceanca.
  

Se pot observa ferestrele, braul si ocnitele
      Cand am ajuns in curtea bisericii prima mea remarca a fost asemanarea izbitoare dintre aceasta biserica si cea din municipiul Suceava, Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, despre care am scris si aici pe blog. Biserica nu a fost de mult pusa pe lista obiectivelor turistice, de aceea nici numarul vizitatorilor nu este prea mare. In schimb calitatea si unicitatea frescelor proaspat curatate merita sa va succinte imaginatia si sa veniti pe aceste meleaguri. Va las sa admirati pozele cu detaliile de rigoare acolo unde este cazul si nu uitati:  clik pe imagine pentru o rezolutie mai buna.

Portalul de intrare in stil gotic
    Deasupra intrarii se afla pisania bisericii scrisa in limba slavona cu urmatoarele cuvinte
''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''.

Pictura murala din pronaos. Biserica a fost jefuita de odoare in sec. al XVI-lea, ulterior aceasta a fost lasata in paragina timp de 200 de ani. In imagine se poate observa deteriorarea tencuielii.
     Scena din fresca Cavalcada Sfintei Cruci este o compozitie originala si unica care surprinde o armata de sfinti militari din timpul persecutiilor anticrestine. Tabloul este un indemn al armatei moldovenesti care cere sprijinul armatei ceresti.

Fresce cu chipuri de sfinti din pronaos

Fresca cu sfinti-pronaos
Intrarea in stil gotic-naos
Detaliu interior fresca- intrarea gotica in naos
 Temele sunt de o frumusete unica, culoarea predominanta fiind ocrul auriu, o culoare care s-a consacrat aici sub denumirea de galben de Patrauti.

Pictura murala cu sfinti din naos
Rastignirea lui Isus -naos
Fresca turlei din naos
     Tabloul votiv din naos il reprezinta pe Stefan alaturi de sotia lui Maria Voichita, pe fiul sau Bogdan III si cele doua domnite Maria si Ana. Daca va uitati atent la tablou veti vedea in partea de jos langa piciorul unei domnite, o mica gaura in fresca. In acea gaura se poate observa ca sub tabloul votiv mai exista un altul, care se presupune ca ar reprezenta pe fiul lui Stefan, Alexandrel, care a decedat in 1496, astfel se explica repictarea tabloului si inlocuirea lui Alexandrel cu Bogdan III. Chipul domnitorului reprezentat aici a fost folosit si in cartile de istorie scolara.

Pictura murala infatisandu-l pe Sfantul Mina- naos
Pictura murala- naos
Pictura murala- naos
Pictura murala- naos
Pictura murala- naos
Pictura murala- naos, fresca nerestaurata. acoperita de praf si fum.




85 de comentarii:

  1. Sa se implineasca uniformele cu tot ce am cerut gandit sustinut la penticostali eu parintii bunicii sotii [3] unchiul sora......sa se implineasca vesnic ce am cerut la cruce extreme ascunse vesnic[Ceatali vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  2. Au oamenii role fisc suluri uniforme judecata morile noastre maini penticostalii de la toti pomenitii[sa auda la popi la schituri 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa stiti tot de la Dracu sa va duceti s-o injunghiati sa stiti leatul meu vesnic...o blestem vesnic pe sora mea pe Martisoare, si toti dusmanii cu dusmanele vesnic[sa fiti marturi cu noi vesnic razboiul nevazut vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  4. Sintem toti cu ramuri de Finic in maini 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Este scandal de coana M.R doctor floricultura justitie cel corect de 10,Cothis vesnic de 13,toate faptele motivele extras cec vesnic[au crucea mea vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  6. Sint Notele mele si Sistemul si ale parintilor sotului bunicilor unchiului surorii bunicului tata strabunicilor[2] strastrabunicilor mama, genele si I.Q si actele de munca 1500-vesnic[in sfantul Altar vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  7. Sintem religia animalelor monoteista si tabu Gruiul Lupului, 1900-vesnic eu parintii sotii[3] bunicii unchiul sora,1900-vesnic[acte doveditoare la maini motive vesnic].Ii dau in judecata la Stat vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa predice cartea mea penticostalilor marturi fapte vii la sf Daniel cel Viu,stropim cu mir ulei agheasma sfintita trepiedul pupitrul jertfelnicul toate rudele peste 93%vesnic [numai basarabenilor cat pe cat unde sume LAB vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  9. Este tot cact..de bine si rau justitie fericire,popi,groapa,si bar, labe din dos profesionale ziare ,concursul nobilimii,, Szatmary 1500-vesnic[in zona aceasta Nuce....] vesnic si etern[Hollywood vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sint cu lanturi grumaji Fras[Metodica cazan Botez foc, si agricultura Sanatate toata vesnic popi de Mir vesnic.[sa fie ei toti in cacat comunist de mine 1900-vesnic[sa-i urle la cap cuvantul anaf si fiscul cu biserica vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu pun cu parintii sfanta Cruce pe proprietatea mea parintii si bunicii iertati, vesnic, motivul, diabet, glaucom barbati vesnic.Popa Calistrat vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  12. Sintem angajati pe post indispensabili la MAFIE la JUDECATORIE toate rudele de bine si de rau vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  13. Avem cartea de munca in mantra realitatea eu si sotul parintii bunicii 1900-etern si vesnic.Pe chipuri vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  14. Sintem toti conform popii sf Gheorghe sa auda prin si sa fie crucea mea vesnic in biserica din deal,sint florile mele in deal 1900-vesnic.Stiim toti vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sint cu floare in par am credinta cu juramant intre noi fetele si femeile 1980-vesnic de bine de sf fulger vesnic,au cartea mea am cartea lor de bine vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  16. Sintem comunisti credem in MAPN de 10 sovietic eu cu parintii bunicii 1900-vesnic.Avem semn de comunisti de MAPN vesnic in mantra si chip, vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  17. Sintem angajati pe post indispensabil in IBC arieni sovietici cu masura lege corect credem in sf cerc si triunghi si cilindru patrat eu cu parintii sotii[3] bunicii,sa aiba credinta noastra IBC sa avem credinta lor cartea noastra s-o aiba noi pe ale IBC ului ale lor corecte de 10 vesnic.Avem extrase fise cec la mana vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  18. Este poza mea foti rama neagra a lui Mioc in Vestibul IBC [motivul] adusa de mine stampila mea 1900-vesnic blestem Frasin. sus si Metoc vesnic.Epilepsie vesnic romaneasca vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  19. La inchisoarea Periprava sa scrie vesnic toti martori foto Universul vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sint marfurile mele in stafful hotelier corecte de 10 HANSA rola de fisc calcul tip organoleptic termoficare dioxid de sulf Mioc ale mele 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  21. Au parintii bunicii sotul[3] si eu,Monografiile noastre contabile sa scrie cu legea rusa in podul palmii, 1900-vesnic sa viseze colo in cui vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  22. Au ardelenii traditia mea data de sfantul Soare data de el de la mine carte fagetului lupercaliei[simbolic , flori margarete populare] 1980-vesnic de sf Ion vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  23. Sint in cosciu..in ardeal[florile pe mine anemone 1980-vesnic.Doar genul masculin 1980-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  24. Sint membru plin director adjunct APV in exit-poll dunarean Sovrom CAP,activist de partid,indispensabila angajata pe post eu cu parintii sotii[3] bunicii,cartea de bine rau fericire justitie,corect arian sovietic cerc de nota 10 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  25. Sint Ioana Ileanca de la Visini.Etern pe pamant si cer...astradom vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  26. Credem in religia stelelor sintem insemnati cu stele eu parintii sotii[3] bunicii 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  27. Toate rudele sintem la Neurologie ca mine sa stiim stampila 1900-vesnic[sa auziti tot viata mea vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  28. Sa le spuna popii lab caleidoscop Sistemul icjmer la cei cu semn legea si profetii, marturia mortilor la televizor sa vada sa auda si ei, sint marturi 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  29. Sint maistra in biserica Deal de 7/10/13 copil predicator la trapeza au viata merele mele marturi toti doftori infirmieri bine rau fericire justitie au calendarul traditia folclor religie etnografie la zi minunile calculele mele, credem in Satana toate rudele corect de 10,este sfanta mea cruce in biserica au sfintele noastre Taine sa vada sa auda si ei Scripturile noastre,au ostia mea vesnic in biserica Deal[au catehetica si liturgica apologetica si omiletica mea fapte vii in Deal cu didactica la fel] 1900-vesnic[legea profetii canonica civila, partid panza timpan,,,judecata Locului,, 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  30. Sa auda in Deal mass media mea in monahism de 7/10/13 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  31. Sintem, calug, in Dumesn,manastiri mici schituri mici munte si mare si ce am insirat inainte cu invataturi sf Taine toti marturi toate rudele 1500-vesnic[sa vada actele pe masapopilor vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  32. Opera mea de Dragob, este ruseasca carla,s dream,austriaca arta,de unireaelectrecord ca Val/Pet.Pred. legionara,de Sarbatori de Ignat si religioase bisericesti,de copiii vesnic.Sulf .Brand vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  33. Sa stie oamenii adevarul de la actele mele matrimoniale si numarul pe gard chip usa si toaleta wc,numele la sat in Funciar vesnic si hotarul 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  34. Sint ziarist cazarst...ca 89 revolutia cu Iovan fapte reale,cu marturii datate cu carbon si denaturate Tribunal, de 7/10/13 arian sovietic nota BENE SEMPER VIVA, 1900-vesnic.In zona vesnic.Gena neagra romme, vesnic toti.

    RăspundețiȘtergere
  35. Sint martori toti oamenii la Scara mea PLATITOAREA/PANTANAASA/ORANTA..cu foto UNIVERSUL Judecati 1900-vesnic.Sfanta mea cruce pe ei vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  36. Semnat pe acatistul sfintilor imparati Constantin si Elena[harisma mea vesnic],eu parintii bunicii [3 soti] rudele peste 93%,1500-etern si vesnic[crucea penticostala Cavouri vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  37. Este Naosul meu in insula Bradu , Ostr....maica Glicheria 1900-etern si vesnic,capitel frigian cu serpi, vesnic psalmul 33 recolte bogate mie la mie,Bachus vesnic inchinate.

    RăspundețiȘtergere
  38. Cibernetica mea Albastra tip arbore cruce este a Protopopiatului,Blidari gratuit analfabeta bulgareasca, R.M cnp 1900-etern si vesnic[sf Masa vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  39. Acesta-i filmul filogistica,, balena albastra,, al Hollywoodului, 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  40. Asta-i Legea lui IPS Magda 1900-vesnic si etern, corect de nota 10.

    RăspundețiȘtergere
  41. Asta-i imaginea noastra pe BI-FOCAL toti 1500-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  42. Avem toti pomenitii credinta in Strigoi 1500-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  43. Au sporturile mele corecte de 10 eu parintii sotul bunica 1900-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  44. Sa stie oamenii faptele noastre pe fata si motivul,eu parintii bunicii,sa fie marturi cu foto Skoda si foto Universul,1900-vesnic jur pe Partid vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  45. Sintem arta si stiinta materie stiintificul si restul Vietnamezi vesnic in OJCPI rol carta funciara toti pomenitii vesnic[normali vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  46. Este Tabela mea de Brokeraj vocativ imperfect prezent de Armata in Profesionala aici sat ANPCB ,corect de 7.10.13...cum am cerut vesnic cu probe chimice marturii biologice ale mele R.M cnp 1900-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  47. Pun semnatura sorumii la ANAT, tata imi pune semnatura in Carta Funciara, mama in Rolul Agricol,bunicii imi pun semnatura la Arhiva,sotii[3],legitimatiile mele,rudele peste 93%,la Bursa [3] 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  48. Este capul cu seria mea genetica credinta faptele si sume cat pe cat cum unde organolepsii si chimie alimentara ale mele in calculator IBM[sinecura toti vesnic[fumul roz manastiresc 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  49. Sintem Comunisti cu semn de comunisti raportul epidemilologic,cu acte de organizatia muncii eu cu parintii si bunicii 1900-vesnic[sa stiim ce se mananca vesnic[sa ne stie lumea de comunisti vesnic ] aici in,, pripor,,.cu semne de carte,si de partid comunist toti vesnic,sintem unititi cu Nic.Ceaus...vesnic corect de 10 toti vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  50. Au rudele traditia mea de clindoana,corect de 10[plansa ca a mea medicina] sa le-o dea mama au si ei ca si mine le da mama 1980-vesnic[liber vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  51. Sa le spuna mama tot la toti si gestionari, vanzatori 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  52. Sint Arta Pamanteasca eu R.M cnp 1900-vesnic[frenologica gaiana geea vesnic licorna veche vesnic ,, plutasa,, vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  53. Sintem insemnati in cuget cu semnul si chip maini crestet umeri picioare vorba culoare miros comportament freno-psihologie cu CTC sa stiim toata meseria cuantic corect de 10 eu parintii bunicii [3 soti] 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  54. Sa avem raportul Toxicologic stampilat semnat la zi Romani 1900-etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  55. Este mandatul Firmei mele[toti pomenitii] tinute in Statul Paralel Cavouri[Fer]..ziarist B.S...gratuit vesnic 1900-vesnic[cioara cu cruce de fer in cioc acte vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  56. Sintem membrii Plini magistratura sf Scaun organizatie, aici sat cu egida Paroh.cas,,casa de zidari privata,,ccr B.L ..gratuit 1900-vesnic toate rudele vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  57. Sint inventiile noastre osim Germania aici sat ANPCB Partid PSD toti pomenitii[rude vesnic----1500-vesnic].peste 93%vesnic voia noastra la Mort toti.

    RăspundețiȘtergere
  58. Avem pensiile si mandatele lunare lunar chitante si carduri Casa de Economii si Consemnatiuni,CEC cu libret colocviu cum stiim fiecare, eu parintii bunicii si rudele peste 93%,cercul colaborationist si adeptii 1900-vesnic.sugestiile cu restul ale mele in minti vesnic. lunare trimestrial in cont si transe, diurne,si carnet cu stampile pensionari CEC , si posta romana 1900-vesnic.File de CEC fiecare banca Agricola[stiim toti schema logic politia aici sat vesnic si medico-sanitara pompieri si sanita vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  59. Au culoarea mea toti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  60. De mine iscalit vesnic tighina si suspendarea definitiva a Livretului de Soldat 1900-vesnic casat si irevocabil sa stie toti marturi faptele vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  61. De mine vesnic Tighina iscalit la Lup Calm,[toata decizia mea CCR 1900vesnic gratuit vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  62. Sa stie toti de mine si-n palme Legea tighina semne unde cat cum felul cand cat cat pe cat sume obiectul toti marturi fapte[Gorj Trib]..eu la Lup Calm alt obelisc 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  63. Legea tighina sa o stie toti de la mine 1900-vesnic gratuit in Sfat si Consiliu bisericesc.

    RăspundețiȘtergere
  64. Dam invataturile noastre matematice sa spuna tot dna Constant...ale mele parintilor sotului[scolii de deratizori ] 1900-vesnic.gratuit telepatic aici frunte vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  65. credem corect in valuta avem documente electronice iscalit biserica popi eu parinti bunici[3] sot 1900-vesnic[Axios vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  66. sintem ,,Suti,,cu domnitorul A.Sutu, eu parinti bunici[3] sot corect semne pe noi 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  67. credem in sf Iuda Tadeu sa stie lumea tot adevarul vorbelor noastre eu parinti bunici[3] sot,ne juram pe sf BAPTISTER 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  68. platim autorizatiile de fisc la sf biserica eu parinti sot bunici[3] strabunici 1800-vesnic[tichete vesnic]...fac minunea spusa la toti vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  69. platim tichetele la SFANT 1900-vesnic toate rudele vii si moarte vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  70. au JUDECATORIA mea la ,,plic,,la BISERICA COMERCIALA Vilcea [unde locul data timpul ora, ,1900-vesnic.Sa stiim ce scrie la,,plic,,...corect de 10 vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  71. sa se stie de la Sfant cu ce ne ocupam,,sa stie lumea vorbele noastre serioase,,la gard,,[sintem comunisti sa stie toti moarea noastra 1900-vesnic,,.

    RăspundețiȘtergere
  72. sint testamentele noastre scrise nu renuntam vesnic la acuzatii difuzat modulul nostru de film,eu parinti bunici [3] strabunici,1800-vesnic.[doleantele cererile noastre vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  73. credem in DSP,sintem in mediul PRIVAT,eu parinti sot bunici[3] strabunici,avem mintea lucida in cap credem in media aritmetica corect de nota 10...1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  74. sa stie toti,,anunturile,,toti marturi indiferent,,obiect,,marturi in Adunarea sfanta voce cuvant cauza clauza efect,1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  75. Este Safira in mantra mea parinti sot bunici[3] strabunici 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  76. spune Safira adevarul la JUDECATORIE,popi,,,lemnari,,si Tribunal toti pomenitii 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  77. l-am primit pe sotul meu la greco-catolici are mirul ostiei si religiei semn ca mine 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  78. sint diavola la femei sa retie in lumina psihologia mea judiciara 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  79. sint cu cartile de sf Botez eu si parintii de Maria Elena Clement Marceana..UTM-isti[insula Ostrv] 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  80. sintem cu Politia Hoteliera Anat ,,Taranisti PNTCD....cu ziarul Adevarul,,eu parinti bunici[3] sot strabunici 1800-vesnic semn cap maini frunte umeri vesnic toti.

    RăspundețiȘtergere
  81. au popiii jurnalistica moarea noastra toti marturi[aritmetica popi ce le da dl Sand...,,vorbe,,]eu parinti bunici[3] strabunici sot 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  82. sintem la popi politie sclep sold.Blid cu Al Jazeera,LGBD,Parada Gaylor,,sa stie ca noi ce se mananca in partid PMP[basesc] toti vesnic[au aceleasi drepturi ca noi vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  83. este harta-carta pe mine Rad...-fii satului[ai lor sa-i mince carte cu psaltire,,limba mea gust organoleptic,,in sf Altar corecta vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  84. au barbatii cartea cu caseta mea Tesa aici seria genetica lob frontal si parietal toti marturi inregistrati de buna credinta 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere